REMDESIVIR. Medicamentul accelerează recuperarea în cazul pacienţilor cu forme avansate de Covid-19

REMDESIVIR. Medicamentul accelerează recuperarea în cazul pacienţilor cu forme avansate de Covid-19
Sursa Foto: Mediafax Foto
Publicat: 30/04/2020, 07:23

Testele clinice relevă că medicamentul Remdesivir accelerează recuperarea în cazul pacienţilor care au forme avansate de Covid-19, rezultatul fiind considerat de Administraţia Donald Trump drept un progres „semnificativ”.

„Pacienţii spitalizaţi cu forme avansate de Covid-19 şi simptome pulmonare care au primit Remdesivir s-au recuperat mai rapid decât pacienţii în situaţii similare supuşi unei proceduri placebo, conform analizării preliminare asupra datelor obţinute printr-un studiu clinic aleatoriu efectuat pe 1.063 de pacienţi, iniţiat pe 21 februarie”, anunţă Institutele Naţionale pentru Sănătate din SUA (NIH).

„Test pentru tratament adaptiv anti-Covid-19″

Studiul clinic – denumit „Test pentru tratament adaptiv anti-Covid-19″ – a fost efectuat cu sprijinul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) din Statele Unite.

„Rezultatele preliminare arată că pacienţi care au primit Remdesivir au avut o perioadă de recuperare mai rapidă cu 31% decât cei supuşi unei proceduri placebo. Mai exact, durata medie de recuperare a fost de 11 zile pentru pacienţii trataţi cu Remdesivir, comparativ cu 15 zile pentru cei din procedura placebo. De asemenea, rezultatele sugerează şi un beneficiu privind supravieţuirea, rata mortalităţii fiind de 8,0% în cazul grupului care a primit Remdesivir, faţă de 11,6% pentru grupul din procedura placebo”, precizează Institutele Naţionale pentru Sănătate din SUA (NIH).

„Mai multe informaţii detaliate despre rezultatele testului, inclusiv date mai complete, vor fi disponibile în următorul raport. În cadrul angajamentului Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA de a accelera dezvoltarea şi disponibilitatea potenţialelor tratamente anti-Covid-19, agenţia a fost implicată în discuţii susţinute şi curente cu firma Gilead Sciences referitoare la a face Remdesivir disponibil pentru pacienţi cât se poate de rapid, în mod adecvat”, subliniază NIH.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a salutat rezultatele obţinute de compania farmaceutică Gilead Sciences, relatează agenţia de presă Reuters. Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) din SUA, a declarat că rezultatele sunt „semnificative”. „Este ceva destul de important”, a afirmat Anthony Fauci după o reuniune desfăşurată la Casa Albă.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României